O inima inghetata e ca un picior amortit...il tragi dupa tine ca si cum nu l-ai avea. Stii ca il ai, dar nu-l poti simti. In nemiscare si presiune se taie fluxul sanguin care hraneste piciorul. Abia dupa cativa pasi il poti simti si folosi. La fel si cu inima...Frica de a actiona este presiunea care taie curgerea energetica care hraneste inima. Deci iubirea trebuie practicata ca sa topim gheata, sa simtim ca avem o inima sa crestem prin ea din ce in ce mai mult. Singura crestere posibila este doar actionand prin inima cu iubre si compasiune.

A frozen heart is like a numb leg...you drag it around as if you don't have it. You know you have it, but you can't feel it. Pressure and non movement cuts the blood flow feeding the leg. Only after several steps you can feel your leg and use it. Same with the heart...Fear of acting is the pressure which cuts the energy flow feeding the heart. Therefore Love must be practiced to melt the ice, in order to feel we have a heart and grow more and more within it. The true growth is possible only through heart acting with love and compassion.

Peace and love!

Frica de singuratate este una din cele mai presistente si profunde frici care ne incearca si care are un impact major in calitatea relationarii cu ceilalti.
Orice relatie care isi are baza pe frica de singuratate este hranita din compromisuri, minciuni si tensiuni.

Cand depasim frica de singuratate ne bucuram relaxati de sucul propriului suflet in compania celorlalti si ne putem oferi asa cum suntem nemaifiind nici o miza generatoare de presiune in spatele manifestarii noastre...miza care pana atunci ne obliga la masti, povesti si jocuri de scene chinuitoare si greu de intretinut.

Orice relationare devine greoaie si imposibila cand este incarcata de alta miza decat aceea de a conecta si a-l cunoaste pe celalalt pentru a ne bucura de ce avem de oferit mai bun unul altuia...respectand alegerile celuilalt. Ori cand suntem prizonierii fricii, natura mizei cu care ne angrenam intr-o relatie este posesivitatea si dominarea....frica ridica pretentii, asteptari de la partener si transforma rapid un teren fertil de bucurie, respect si relaxare comuna intr-o mlastina de tensiuni, frustrari si conflicte.
Ca barbat pot sa spun ca este greu de egalat frumusetea unei femei mature care si-a depasit frica de singuratate. Acea frumusete care izvoraste dintr-o incredere in sine care incarca cu putere si emana parfumul unei feminitatii exprimate natural, spontan.
Ca om pot sa spun ca depasirea fricii de singuratate are potential de a ne transforma in juvaiere care contamineaza in jur cu lumina si splendoarea propriei unicitati.

Nu te teme sa mergi singur, nu te teme sa-ti placa, iar oameni compatibili iti vor iesi in cale la timpul potrivit.

Incercarea de a schimba covingerile celorlalti si mai mult, a partenerului, intodeauna genereaza conflict. 
Nici nu are rost sa evidentiem o anume convingere ca fiind mult mai nociva ca altele si ca este absolut necesar sa impunem schimbarea ei...ca doar iubim si vrem binele...pentru ca doar noi ne putem schimba propriile convingeri.


In realitate e imposibil sa schimbam convingerile altora. Schimbatul convingerilor (nesanatoase) tine exclusiv de dreptul proprietarului de a alege asta, conform propriilor perceptii, intelegeri...limite. 

Daca pretindem ca vrem binele celorlalti si ne intereseaza relaxarea si conexiunea in relationare, cel mult ce putem face pentru celilalti este sa tratam convingerea pentru a fi INTELEASA cat mai clar, cat mai profund...intr-o abordare nonpersonala, intelegand ca este vorba de un mecanism care se cere recunoscut si evaluat.

Nu impunem, dar oferim.

Schimbatul convingerilor implica emotii si stari tensionale, conflictuale.  
Abordarea Intelegerii cere acceptare, conexiune, relaxare...respect.

Daca anumite convingeri ii fac pe ceilalti sa genereze un mediu pe care nu-l putem tolera si accepta, eu zic ca cea mai sincera si de bun simt optiune pe care o avem este ...sa ne caram. Sa recunosti mediul benefic tie si sa-ti creezi prin alegerile tale un spatiu in care te simti bine si te incarci este necesar si natural.

Nuanta sade in perceptia si pozitionarea corecta in a privi la radacina problemei. Ne intereseaza sa transmitem o informatie pentru a fi perceputa si integrata cat mai profund, de a genera terenul pe care se poate cladi destramarea convingerii...ce-i peste asta incepe sa devina o invaziune, o incalcare a spatiului si o ingradire a libertatii celuilalt...care poate genera consumatoare cercuri perpetuum vicios conflictuale pe fondul lipsei de intelegere si claritate.
De cele mai multe ori in incercarea de a solutiona probleme, le generam.

Deci sper  ca v-am convins ca e de cautat Intelegerea :)

Un om merge spre intelepciune asa cum merge la razboi:  vigilent, cu frica, cu respect si cu incredere absoluta. Mergand spre intelepciune sau la razboi in alta maniera este o greseala si cine o face va trai sa-si regrete pasii.

Inamicii pe care omul ii intalneste pe calea invatarii pentru a ajunge un om al intelepciunii sunt cu adevarat formidabili.
Majoritatea oamenilor cedeaza in fata lor. Cand un om incepe sa invete, nu este clar in ceea ce priveste obiectivele lui, scopul lui este incorect, intentiile lui sunt vagi. El spera la o recompensa pe care niciodata n-o va materializa si nu stie nimic despre greutatile invatarii.  Incet el incepe sa invete, la inceput firmitura cu firmitura apoi  bucati tot mai mari si curand gandurile lui incep sa se ciocneasca. Ceea ce invata nu si-a inchipuit si imaginat vreodata….si incepe sa se teama. Invatarea niciodata nu va fi ceea ce se astepta cineva. Fiecare pas in invatare este o sarcina noua si frica pe care omul o experimenteaza se monteaza fara mila. Scopurile lui se transforma intr-un camp de lupta si astfel da peste primul dintre inamicii naturali: FRICA.
Un inamic teribil, inselator si dificil de depasit. Acest inamic ramane ascuns la fiecare cotitura pe cale, pandind, asteptand, si daca omul se inspaimanta in prezenta sa si va fugi, acest inamic va pune capat calatoriei lui.

Ce se intampla omului care fuge in fata fricii?

Nimic nu i se intampla doar ca el nu va invata niciodata, nu va ajunge niciodata un om al intelepciunii. Probabil va ajunge un abuzator sau un inofensiv om speriat. In orice caz el va fi un om infrant.

Si ce trebuie sa faca ca sa depaseasca frica?

Raspunsul este foarte simplu: el nu trebuie sa fuga din fata fricii. El trebuie sa-si sfideze frica si in ciuda ei, el trebuie sa faca urmatorul pas in invatare, si urmatorul pas si urmatorul. El trebuie sa fie complet infricosat si totusi trebuie sa nu se opreasca.  Aceasta este regula si momentul va veni cand primul inamic se va retrage.

Dar nu-i va fi frica iar cand ceva nou se intampla?

Nu, odata ce omul a dizolvat frica este eliberat de ea pentru tot restul vietii. Pentru ca, in locul fricii el dobandeste claritatea. O claritate a mintii care sterge frica. Pe cand asta se intampla, omul isi cunoaste dorintele, el stie cum sa-si indeplineasca dorintele. El poate anticipa pasii noi ai invatarii si o claritate ascutita inconjoara totul. Omul simte ca nimic nu-i este ascuns si astfel se intalneste cu al doilea inamic: CLARITATEA.
Acea claritate a mintii care este asa de greu obtinuta, spulbera frica dar si orbeste. Il forteaza pe om sa nu se indoiasca de el niciodata. Este ca ceva incomplet. Daca omul este prea entuziasmat de aceasta impresie de putere, va ceda in fata celui de-al doilea inamic si se va impotmoli in invatare.
El va fi clar toata viata, dar nu va mai invata.

Dar ce trebuie sa faca ca sa evite infrangerea?

El trebuie sa faca ceea ce a facut cu frica. Trebuie sa-si sfideze claritatea si sa o foloseasca doar pentru a vedea. Si momentul va veni cand va intelege ca a sa claritate este doar un punct in fata ochilor sai. In acest moment va stii ca puterea care a cautat-o indelung in final este a lui. Poate sa faca orice doreste. Aliatii sai sunt la comanda lui. Dorinta lui este regula. Vede tot ce este in jurul lui dar de asemenea se intalneste cu cel de-al treilea inamic: PUTEREA.
Un om la acest nivel cu greu isi observa cel de-al treilea inamic apropiindu-se de el si deodata, fara stire, el va pierde batalia. Inamicul sau transformandu-l intr-un om capricios si crud.

Isi va pierde puterea?

Nu, nu-si va pierde claritatea si puterea niciodata.

Atunci ce-l distinge de un “om al intelepciunii”?

Un om invins de puterea lui moare fara sa stie cum sa o manuiasca. Puterea este doar o povara asupra sortii lui. Acest om nu are control asupra sa si nu poate stii cand si cum isi va folosi puterea.

Si poate sa-si invinga al treilea inamic?

El trebuie sa-l sfideze deliberat. El trebuie sa ajunga sa inteleaga ca puterea care a cucerit-o in realitate niciodata nu este a lui. Trebuie sa ramana pe pozitie tot timpul, folosind cu grija si cu recunostiinta ceea ce a dobandit. Astfel el isi va invinge cel de-al treilea inamic. In acel moment omul va fi la capatul calatoriei de invatare si aproape fara atentionare va da peste ultimul sau inamic: BATRANETEA.

Acest inamic este cel mai crud dintre toti. Nu va putea fi invins complet, doar tinut la distanta. Dar daca omul se debaraseaza de oboseala lui si lasa increderea sa-l patrunda, atunci el poate fi numit un om al intelepciunii. Daca doar pentru un moment scurt cand reuseste in lupta cu acest ultim inamic invizibil...acel moment de claritate, putere si intelepciune este suficient.

din "Invataturile lui Don Juan", Carlos Castaneda

In cautarea claritatii, intelegerii, a fericirii...a linistii interioare, multi dintre noi urmeaza o anumita practica spirituala. Ar putea fi tehnici diferite, metode diferite, aceasta religie sau cealalta religie. Diferite abordari pentru diferite identitati. Pentru unii meditatia este buna, pentru altii religia, in timp ce altii abordeaza sexul tantric. Dupa cum simti, functie de capacitatile tale, asa vei alege o practica care se va potrivi caracterului tau.

Care este scopul unei practici spirituale?

Orice practica ar trebui sa ne ajute sa ne cunoastem pe Sine, propria natura si natura realitatii, a existentei.

Scopul unei practici spirituale ar trebui sa fie insasi VIATA. O practica trebuie folosita ca si o unealta care sa ne ajute sa ne deschidem spre Viata, sa fim liberi exprimandu-ne asa cum suntem. Dar desigur, in acest proces de descoperire ne vom confrunta cu demonii interior, frici, atasamente, limitari din sistemul nostru de credinte...adica tot ce purtam in noi si ne constrange sa ne deschidem Vietii, sa permitem Iubirii sa curga in inimile noastre ca sa ne vindece corpul fizic si emotional. 
Deci, practica noastra ar trebui sa ne ajute sa ne depasim limitarile, sa ne dizolvam atasamentele, sa ne cucerim fricile ca sa fim capabili sa ne exprimam asa cum suntem, sa permitem vindecarea ranilor emotionale ca sa putem construi relatii sanatoase, sincere, sa traim o viata completa si adevarata.

  Spre exemplu din experienta personala stiu ca:

- meditatia imi dezvolta Prezenta, imi ascute Atentia si Vigilenta. Ma ajuta sa recunosc natura mintii. Imi purfica mintea si corpul si ma ajuta sa ma centrez in adancimile Fiintei. De asemenea imi contureaza natura realitatii caracterizata de impermanenta si curgere continua.
 - prin post obtin o curatare profunda a corpului fizic si emotional. Este o metoda foarte eficienta pentru mine sa ma reintorc la adevaratul Sine si sa dobandesc claritate in perceptie.
 -  rugaciunea si cantatul ma ajuta sa dezvolt intentii clare si bune prin care mi se deschid canalele spre energiile benefice ale vietii.
-  sexul continent si constient imi creste energia vitala, imi deschide inima spre partener nutrind o conexiune adanca si sanatoasa care ne hraneste pe amandoi cu energia inalta a Iubirii.
- relatiile interumane imi pot arata probleme in caracter si imi dau oportunitatea sa cresc, sa invat cum sa ma raportez pe viitor pentru a stabili conexiuni puternice, sincere si sanatoase cu ceilalti.

Practica consecvent, dar nu permite practicii sa te acapareze

In unele cazuri practicam atat de inversunati, de dedicati incat facem din practica noastra un scop in sine si uitam sa mai traim.

Cand ne prindem in practica, blocam comunicarea cu Viata.

Nu conteaza care este  practica noastra, meditatia, religia sau sexul...daca intentiile noastre nu sunt clare, puternice si bine orientate, este foarte probabil sa ne pierdem timpul, sau chiar mai grav, sa ne adancim in frustrari si confuzie.
Cand practica ne acapareaza, sau mai precis cand noi ne pierdem in practica...proiectam rezultatul in viitor si ramanem suspendati in anumite scheme mentale (unele foarte subtile) ratand simtirea din intimitatea Momentului Prezent.

Aici si Acum este spatiul unde Existenta ne hraneste cu toata Intelepciune si Iubirea ei, clipa de clipa.

Un batran chinez maestru zen spunea:
"De la nastere pana la moarte este exact asa:... Ne imaginam intotdeauna ca trebuie sa fie altundeva mai bine decat unde suntem chiar acum, maretul 'Altundeva' pe care-l caram cu totii in capetele noastre. Credem ca 'Altundeva' este acolo undeva pentru noi, doar daca am putea sa-l gasim. Dar nu exista altundeva. Totul este CHIAR AICI."

• Cand viata ma epuizeaza

Iar nu mi-au iesit planurile, asteptarile mi-au fost inselate. Am investit atat de mult interes si efort pentru ca imi doream atat de mult sa reusesc, sa obtin, sa primesc, sa ajung...sa daruiesc, dar parca nu trece zi fara sa nu fiu dezamagit cat de putin, iar in zilele cand dezamagirile sunt atat de greu de suportat ma simt de parca intreaga existenta e impotriva mea, iar eu sunt singur si ma lupt cu morile de vant.

Asa suna viata atunci cand cred ca ea imi apartine, ca existenta e aici doar pentru dorintele, nevoile si planurile mele.
Ma pufneste rasul la cum suna: "existenta este pentru planurile mele" si bineinteles ca daca ridic putin capul vad cat de copilaroasa este atitudinea asta.

E ca si cum pedalez cu vantul in piept. Trag de pedale si abia ma misc...oricat efort depun, vantul imi tine contra si mai tare, e tot mai greu sa inaintez, cateodata abia imi mai tin echilibrul pe bicicleta.
In felul asta viata ma epuizeaza. Nu atat viata, cat eu luptandu-ma cu ea.

"Victima", "ghinionistul", "lovitul de soarta"...
sunt proiectiile mintii atunci cand refuzam schimbarea care ne-o cere viata prin situatiile dificile care ni le ofera.
Este refuzul de a accepta semnalale vietii care ne cer o revizuire in atitudine si perceptii...o schimbare in abordarea relationarilor cu noi insine si cu ceilalti, poate o schimbare a sistemelor de valori.

Cand viata ma epuizeaza se cere o schimbare in perspectiva, o reorientare in atitudine, poate chiar o revolutionare in felul cum privesc viata si pe mine in contextul existentei...cum primesc esecurile si situatiile care se opun planurilor, asteptarilor mele.
Sa schimb perspectiva inseamna sa nu ma mai opun vantului, dar sa pedalez in sens cu el renuntand la traseul bine definit pe care mi l-am inventat in minte si de care tineam cu dintii. Traseul meu se aliniaza la directia curentului vietii...cand ma las sa curg cu ea.

• Viata - profesorul, maestrul si prietenul meu
  

Orice esec sau neimplinire ascunde lectii valoroase si ma duce in a-mi cerceta mai vigilent atitudinea, perceptiile si intentiile cu care abordez viata in fiecare moment.
Si chiar daca nu am gresit cu nimic in esecul meu e foarte probabil sa nu fi avut nevoie de acel ceva dupa care am tanjit si sperat. Atunci...sa renunt si sa accept ca lucrurile sunt asa cum sunt e cel mai sanatos lucru si ma scuteste de consum inutil de energie.

Insa nu e putin lucru sa-mi detectez deformarile in perceptie atunci cand emit pretentii de la viata. Trebuie vigilenta si prezenta in fiecare moment ca sa detectez semnalele vietii, dar cand le pierd...viata insasi stie mai bine ca mine ce am nevoie si ma atentioneaza cand "imi da la coaste".
Deci este un parteneriat minunat...Nu am cum sa gresesc de multe ori, ca mi-s tras de maneca.
Acest parteneriat il dezvolt cu maxim interes , respect si bune intentii, cu smerenie fata de fortele si spiritele vietii ce ma alimenteaza sau ma seaca...si am sanse sa dizolv rapid orice distorsiune din perceptie inainte sa ma incurce prea tare. Cu cat sunt mai receptiv fata de acest parteneriat intre CEEA CE SUNT si EXISTENTA , intelegand si respectand legile care guverneaza tesatura...cu atat imi ofer liniste, pace, bucurie, caldura, siguranta, claritate, incredere.

Cand privesc viata ca pe un cadou, ca pe un loc in timp si spatiu in care am fost invitat temporar, iar esecurile le iau ca fiind lectii in scoala vietii...experienta de a trai devine o joaca, o relaxare, o placere de a creste invatand din greutati acceptandu-mi greselile si limitele...iertandu-ma si iertand pe ceilalti.

Este eliberator cand nu iau viata personal caci existenta nu are nimic personal cu mine. Atunci...unde si cum sunt...e exact asa cum trebuie sa fie si este efectul propriilor mele actiuni, alegeri, atitudini, perspective. Iar provocarile le imbratisez cu incredere intelegandu-le valoarea.

Pentru mine viata imi este cel mai bun profesor, maestru. Imi este un adevarat prieten caraterizat de o sinceritate cruda/bruta..sinceritate care de multe ori doare, dar care ma ajuta sa-mi depasesc limitarile si sa-mi corectez deformarile in perceptie prin experientele care mi le ofera.

Cu cat pretentiile si mandria le transformam in daruire si smerenie...pierderile le vom percepe ca si castiguri si le vom primi ca atare: ca fiind simple experiente deloc intamplatoare sau nelalocul lor, lectii care ne ajuta sa crestem.

Cand pedalezi cu vantul in spate e lejer si relaxare, e placere si bucurie. Te simti sprijinit, te simti ajutat.

Viata nu ne apartine, dar ne intretine...daca colaboram, intelegem si respectam parteneriatul cu ea.

"I am a lover of what is, not because I'm a spiritual person, but because it hurts when I argue with reality." Byron Katie
What screws up most in life is the picture in our head of how it is supposed to be.

O intamplare recenta care o pot prezenta ca un exemplu perfect care reflecta diferentele de abordare in relationarea cu ceilalti:
O abordare bazata pe castig personal,  minciuna, aroganta
sau
O abordare bazata pe sinceritate, corectitudine, egalitate, bun simt.





Am facut un targ cu un fluier, insa am gresit in legatura cu tonalitatea, fluierul fiind intr-o alta tonalitate fata de ce i-am zis clientului. Clientul mi-a scris ca nu e tonalitatea care o astepta fara sa-mi zica ca vrea banii inapoi sau sa-mi propuna alt targ, dar parea usor nemultumit.

Ca raspuns, dupa ce i-am explicat eroarea neintentionata, in incheiere i-am scris:

"Crezi ca solutia ar fi sa-ti trimit banii inapoi?...o pot face daca te nemultumeste destul de tare, insa, daca nu e un inconvenient prea mare situatia de fata pt tine, te rog sa accepti targul cu scuzele de rigoare."

Imi aduc aminte de vremuri nu prea indepartate cand nu m-as fi oferit sa-i returnez banii chiar daca mi-as fi recunoscut si atunci greseala. In loc mi-as fi zis "las ca-i bun s-asa, suma nu-i mare, probabil ca-si permite" si cate alte sumedenii de motive care sa-mi justifice interesele si sa-mi asigure un confort de suprafata.  As fi incheiat cu niste scuze formale mintindu-ma ca-mi pasa. Si as fi rezolvat problema in scopul meu egoist, bineinteles.
Insa...
Abordarea corecta este exact asa cum simti ca este, nu cum ai vrea sa fie...si asa m-am raportat indiferent cat de mare nevoie as avea de acei bani...fiind greseala mea, trec peste nevoile personale FARA COMPROMIS. Ii sugerez alternativele la care sunt deschis in primul rand cele mai benefice pentru el , apoi cele benefice mie si astfel  II RESPECT DREPTUL DE A ALEGE.

Aici este un exemplu care are ca miza un castig material, insa aceleasi mecanisme se manifesta si cand miza este de natura emotionala. Cand miza este de natura emotionala deformatiile sunt si mai grosolane. Cu cat atasamentele in care suntem prinsi sunt mai profunde, cu atat structurile egotice care se cer dizolvate sunt mai inradacinate si, deci, sinceritatea este mai greu accesibila, iar jocurile manipulative se intind pana in subtilitati din cele mai rafinate si greu de detectat/recunoscut.

Dar in general vorbim de o recunoastere a valorilor prin simtire, sensibilitate, sinceritate (de cele mai multe ori la indemana oricui)...si apoi actionarea conform acestor valori. Bineinteles ca nu e tocmai usor , ca asta presupune ca propriile atasamente de: vise, planuri de viitor, dorinte,  sa fie sacrificate....si tocmai aceste atasamente si nevoi egotice ne imping sa deformam realitatea, sa schimbam sinceritatea pe minciuna inlocuind colaborarea pe competitie, egalitatea pe superioritate, daruirea pe egoism...si bineinteles ca ce dam aia primim.

In momentul in care te raportezi real la o situatie in relationare, vei primi recompense nebanuite cu mult peste nimicurile care ar fi fost obtinute prin masti, minciuna si jocuri manipulative :)

Un articol despre iubire in care voi vorbi despre suferinta.
De ce?
In primul rand pentru ca nu ai cum sa traiesti Iubirea pana cand suferinta nu este acceptata, inteleasa si eradicata.
In al doilea rand pentru ca multi vorbesc despre iubire, fericire, pace ignorand suferinta, netratand si neintelegand mecanismele interne care o genereaza. Dar daca ignori suferinta, aceasta nu va disparea. Poti s-o faci sa dispara din constientizare...pentru moment, dar nu poti fugi la nesfarsit...suferinta va lovi din adancuri atunci cand nici nu te astepti. Existenta are grija sa-ti arate ceea ce refuzi sa-ti accepti.

"Suferinta este reala", primul adevar nobil rostit de Buddha dupa ce s-a eliberat de suferinta, dupa ce s-a Iluminat. Acceptand acest adevar, acceptand suferinta din noi, putem face ceva ca sa o eradicam, sa ne vindecam de ea.

Observ tendinta de a cataloga drept pesimist, prapastios, negru sau promovator al suferintei pe cel care o studiaza insa,
Nu exista mai mari promovatori ai suferintei si al intunericului ca cei care nu si-o accepta. Asta face ignoranta.

Tragedia conditiei umane
Poate ca tragedia omului nu este ca sufera, dar ca nu sufera destul.
Ti se pare prea mult? hai sa continuam...
Chiar daca nivelul de suferinta in om este mare, este atat cat poate sa duca si duce muult toata viata. Duce atata suferinta cat poate sa evite prin distractii, mancare, dulciuri, droguri, spiritualitate, Dumnezeu...si chiar daca mai are in dotare supape de preaplin: lacrimi, plans, oftat, ras...nivelul suferintei ramane cam atat cat sa se considere ca asta este normalitatea vietii lipsindu-i astfel motivatia de a-si recunoaste, accepta si eradica suferinta...o tragedie mai mare ca asta nu cred ca exista. De aici prospera inconstienta, o inconstienta nedetectabila...din faptul ca , la marea majoritate a oamenilor suferinta este dozata cumva "inteligent": nici prea mult ca sa se "moara", dar nici prea putin ca "sa Fie in viata". E dozata pe perioada unei zile suficient cat sa apuce noaptea sa-si reincarce bateriile prin somn, ca maine s-o ia de la inceput. Si asa se invarte roata toata viata...roata suferintei cu omul legat de ea.
Poate ar trebui sa suferim atat de cronic incat sa fim la un pas de moarte...sa traim shocul acela din fata mortii... cred ca atunci ne-am trezi din somn.

Crezi ca e exagerat? Ei bine nu e. Nu fac referire la pericolul real al mortii ci vorbesc despre shocul unei morti initiatice, o topire temporara a identitatii...dupa care sa revenim FIIND cu adevarat in Viata, cu o minte mult mai clara prin care sa percepem mai corect si mai profund viata si pe noi insine.
Si pentru ca imi place sa vorbesc doar din experienta personala, la mine trezirea a fost in momentul in care mi s-au declansat toti demonii interiori, cand s-a ridicat toata suferinta care lucra "discret" in adancuri, abia atunci am vazut in ce vis traiam si in ce suferinta...crezand ca sunt bine. S-a intamplat intr-o ceremonie cu planta sacra Ayahuasca. Am detaliat experienta aici
Un shoc foarte mare de suferinta poate facilita abandonul si acceptarea pentru ca iti consuma toate resursele care pana atunci le investeai in rezistenta, in opozitie si lupta.
Si cand esti pus in fata extinctiei datorita epuizarii energetice, nu-ti ramane alta solutie decat abandonul si acceptarea. Prin abandon si acceptare se acceseaza acel spatiu de claritate si intelegere adevarata, un spatiu unde vindecarea mental-emotionala este posibila...si chiar vindecarea fizica in cazul bolilor psihosomatice.

Doua spatii ale existentei
Spatiul identitatii in care majoritatea suntem prinsi acopera atat de greu spatiul esentei, al Fiintei, incat in multe cazuri, doar un shoc puternic ar putea provoca o ruptura decisiva intre cele doua spatii, dand posibilitatea Constiintei sa recunoasca cele doua planuri de existenta atat de diferite, dar care se contopesc atat de bine.
Spre exemplificare o situatie familiara majoritatii: in timp ce esti pe o scara la o inaltime ai un moment de dezechilibru care iti provoaca un shoc-reflex de Vigilenta si Prezenta si in acea fractiune de secunda EU, trecutul si viitorul nu mai exista...tot ce ramane este doar o curgere Prezenta curata, nedistorsionata. Toti avem astfel de momente, insa revenim in spatiul identitatii atat de repede dupa ce pericolul a trecut incat nu realizam mare lucru...Cele doua spatii trebuiesc delimitate, intelese apoi integrate.
Spatiul identitatii nu este rau sau gresit si nici limitativ, daca suntem constienti si accesam spatiul Fiintei. Suferinta apare in lipsa energiei vitale care se consuma cand suntem complet acaparati de spatiul identitatii. In spatiul Fiintei suntem incarcati cu energia vitala.
Spatiul identitatii este esential ca sa ne putem manifesta in viata, insa el trebuie corect calibrat in principiile si legile care definesc spatiul Fiintei.

Vulcanul
Ne cladim casa pe gura unui vulcan activ. Casa este propria noastra identitate construita in timpul vietii din masti, credinte, proiectii, asteptari, planuri, sperante, vise, trecut si viitor. Unii construiesc adevarate edificii peste gura vulcanului fumegand.
Din cand in cand vulcanul erupe, insa nu o face exploziv si definitiv incat sa ne spulbere casa...dar fumega usor gaze toxice, lasa putina lava sa se scurga si are activitati seismice usoare care ne scutura casa provocand pagube structurale. Cu cat e mai mare edificiul, cu atat mai dureroase sunt pagubele. Asta e scopul vulcanului, sa ne darame casa, dar noi ne grabim sa o consolidam, sa o facem si mai rezistenta. Astupam gura vulcanului cu din ce in ce mai multa inversunare acumuland in adancuri tot mai multa tensiune. Gura vulcanul trebuie descoperita ca toata tensiunea lui sa se elibereze. Doar dupa ce vulcanul si-a epuizat toate gazele toxice, tot focul interior si si-a eliberat toata tensiunea...pe culmile din roci sterile si lispite de viata va putea creste vegetatia, florile si copacii...Viata si Iubirea.

Acesta este jocul nostru cu suferinta. Din ignoranta reactionam la primele pagube din structura identitatii, la primele atasamente zdruncinate si ne inversunam sa mai punem o masca sau sa mai intarim una deja existenta...Gasim cu greu sau deloc acceptarea, abandonul si intelegerea.

Somatizarea suferintei si liberul arbitru
"Exista riscul sa somatizezi suferinta, adica sa materializezi in fizic o maladie incompatibila cu viata si atunci Trezirea-i cumva de prisos. Avem acum la indemana Alegeri mult mai utile de facut decat sa recunoastem suferinta." spunea cineva
dar,
Recunoasterea si intelegerea suferintei nu o somatizeaza. Suferinta se somatizeaza doar atunci cand nu este recunoscuta si acceptata, iar asta se face cu blandete fata de tine insuti. In fata suferintei, abandonul este esential. Daca suferinta este inhibata apare boala fizica ca un ultim semnal de alarma.
Cat timp omul este prins in inconstienta nu are liber arbitru, orice Alegere ar face este o iluzie ca alege...mecanismele inconstientei aleg in locul lui. Dpmdv, nu exista Trezire fara Eliberarea de suferinta, iar asta e posibila doar prin constientizarea si acceptarea suferintei...asta e rolul suferintei am putea spune. Nu cunosc om Treaz si Vindecat care sa nu-si fi infruntat demonii interiori, iar cei care nu au trecut prin propriul iad nu au idee despre ce vorbesc...n-ai cum sa cunosti Raiul pana nu treci Iadul. Alchimia, transformarea la asta se refera...ori daca nu ai trecut prin propriul Iad, Raiul (Iubirea, Pacea, Beatitudinea) ramane doar un basm, o proiectie, o credinta...o teorie mult prea discutata si de prea putini traita.

Fuga dupa informatii
Credem ca suferim pentru ca nu stim, dar indiferent câta informatie acumulam, cand suntem acaparati de minte nu vom fi niciodata satisfacuti, vom cauta mereu, vom naşte mereu alte întrebări...nu exista final in acest joc caci mintea este un fractal infinit. Singurul răspuns de care avem nevoie se găseşte in starea de A Fi in momentul Prezent...acolo nu mai există nimeni care sa întrebe, nimeni care are nevoie disperată de vreun răspuns.
Este spaţiul in care se manifestă viaţa, Prezenţa, Fiinta...spaţiul in care forta Vietii vindeca inima de suferinta.

Abordarea suferintei
Sa studiezi suferinta, sa-i cunosti mecanismele nu inseamna sa te prinzi in ea, sa-i cazi prada. Nu trebuie sa cauti suferinta, sa o vanezi. Ea singura se va ridica la suprafata cand e cazul. In acele momente cel mai bine ar fi sa te intinzi si sa stai cat mai nemiscat si relaxat intr-o stare de abandon si acceptare. Nu declaram razboi suferintei...cand suferim este pentru ca undeva gresim in viata...in vreo abordare sau atitudine a noastra. Ea este profesorul nostru si trebuie sa fim atenti la ce are sa ne spuna. In acele momente de abandon si acceptare, daca-ti pui intrebarea cu intentii clare sunt sanse mari sa primesti si raspunsul " De ce sufar? Ce trebuie sa fac ca sa nu mai ajung in situatia asta?" intodeauna prin Actiune in viata de zi cu zi indreptam mecanismele generatoare de suferinta.
Studierea, intelegerea si eradicarea suferintei se face Observand-o Vigilent si Detasat, lasand spatiu oricarei senzatii fizice oricat de neplacute ar fi, oricarui zbucium emotional sa se manifeste liber...pana cand sa va consuma/topi/arde/transforma. In unele cazuri durerea fizica si emotionala persista, insa vorbim de fenomene trecatoare. Cand iti confrunti suferinta incarca-te cu rabadare, perseverenta si increderea ca totul va fi bine.

Fie ca toate Fiintele sa fie eliberate de suferinta. Fie ca toate Fiintele sa fie in Pace si Fericire.

Ne putem ascunde de ceilalti, ii putem pacali, seduce, manipula ft usor...urmarindu-ne interesele egotice, menajandu-ne imaginea iluzorica care ne asigura o pozitie sociala convenabila si in care ne-am cimentat din obisnuinta si ignoranta. Mintim de frica sa nu(ne) pierdem, dar de fapt pierderea care ne costa cel mai mult se afla in spatele unui castig aparent si formal, de suprafata si de scurta durata, obtinut printr-un joc manipulativ in care devenim maestrii.






De fapt tot ceea ce putem pierde fiind adevarati in manifestare si relationarea cu propriul Sine nu sunt altceva decat iluziile care ne limiteaza, care ne tin prizonieri, dar de care suntem atat de atasati.
Insa ce nu intelegem este ca, in realitate, atunci cand mintim in exterior, cand ne tragem mastile modelate cu atata sarguinta din lutul suferintei, de fapt pe noi ne mintim, pe noi ne pacalim nefiind sinceri cu ceilalalti.
Sinceritatea in relationari porneste cu sinceritatea fata de propriul Sine. Daca de altii ne putem ascunde dupa un zambet fals de complezenta, dupa un salut de "buna ziua" formal ori dupa un "ce mai faci" mecanizat...de noi insine nu avem unde sa fugim caci Sinele este in spatele jocurilor mentale de imagine in care ne investim tot efortul, in spatele emotiilor pe care ne straduim sa le palmam....si vede tot ceea ce inconstientei scapa.
Dar putini constientizeaza (chiar si subsemnatul in perioadele mai grele) ca din aceasta nesinceritate fata de propriul Sine incolteste suferinta, nefericirea si ghinionul vietii.
Atata vreme cat suntem nesinceri in actiuni fata de noi insine, Sinele si Viata vor colabora dandu-ne palme...oferindu-ne evenimente si experiente "dure", "neplacute" menite sa ne scurtcircuiteze inconstienta...vom trai mereu intr-o angoasa sufocanta, intr-o neliniste, o nerealizare si o neimpacare imposibil de trecut cu vederea...dar (ne) mintim in continuare vanand iluzii.

Intodeauna primim semnale de la Sine despre cum ar trebui sa actionam si cum ar trebui sa ne raportam in diferitele situatii cu care ne confruntam zilnic. Indiferent in ce nivel de perceptii ne-am gasi (mai mult sau mai putin constient), toti primim aceste semnale si suntem capabili sa le constientizam. Dar, in general, recunoasterea semnalelor dureaza foarte putin...de indata ce le sesizam le acoperim repede cu frica si obisnuintele egotice de a reactiona mecanic, intretinand falsa imagine de sine prin care ne tinem prizonieri.

In sens contrar, atunci cand actionam Adevarat fara sa ne ascundem in spatele mastilor, fara sa mai facem compromisuri de sinceritate in fata aparentelor beneficii (materiale, de pozitie, de imagine) dobandite pintr-un teatru manipulativ, Viata ne va recompensa oferindu-ne un drum lin, plin de realizari si satisfactie sufleteasca...ne vom minuna de sincronicitati benefice noua...vom vedea efectiv cum Universul colaboreaza cu noi si ne sprijina cu adevarat...si poate cel mai important, nu ne vom mai simti singuri. Adevarate beneficii si roade vom culege in urma actiunilor noastre incarcate de onestitate.

La inceput, dupa o viata de minciuna, e greu sa fii sincer, doare sa-ti recunosti adevarul interior, sa-ti vezi ranile interioare, sa le accepti, sa te ierti si sa ierti...sa fii deschis in fata celorlalti, in fata vietii...sa renunti la masti si sa fii tu insuti fara nici o miza. Trebuie putere si curaj, care vor creste in timp cu fiecare actiune sincera.

Esential insa este sa fim ancorati intr-o intentie clara si de neclintit de a fi sinceri, indiferent de presiunea mizei din realitatea aparenta...iar Universul ne va incarca cu puterea si curajul necesare de a face urmatorul pas, de a sparge urmatoarea masca...pana in cele mai profunde si subtile planuri ale mintii. Si cu cat ne extindem perceptia prin crestere, vom vedea alte nivele de minciuna din ce in ce mai subtile. Alte provocari vor aparea, alte frici vor iesi la suprafata. Da, asa e viata, frumoasa si plina de provocari. Viata este un drum de o mie de mile care incepe cu primul pas...daca nu o dormim intr-un confort letargic.
Fiind sinceri avem posibilitatea de a creste cu adevarat, de a ne extinde perceptiile asupra Vietii si asupra propriei naturi. Doar in sinceritate e posibila Cunoasterea de Sine si deci, liberatea, pacea si fericirea.

Fii puternic, fii curajos ca sa fii sincer fata de tine insuti.

Avem aici o analiza a domnului Dan Mirahorian, om pe care il stimez pentru munca depusa pentru ca evidentiaza multe aspecte subtile abordand spiritualitatea si problemele socio-individuale dintr-o perspectiva stiintifica,de multe ori coerenta, clara. Dar analiza de fata o gasesc cu destule hibe si simt ca este rodul unei interpretari mai mult mental-intelectuale decat a unei experiente directe din realitatea propriului univers interior. Mai departe am facut si eu o analiza a citatului lui Gandhi asa cum am ajuns sa-l percep prin propria-mi experienta de viata. De aceea citatul nici nu are legatura cu personalitatea autorului indiferent cine ar fi fost acesta, Gandhi in cazul de fata.

In primul rand Gandhi ne sugereaza finutz si elegant sa nu mai fim ipocriti. Adica sa nu mai condamnam raul/violenta/lacomia/abuzurile care le gasim in altii inainte sa fim noi eliberati de acestea. "Cel fara de pacat sa arunce primul cu piatra". Si frumos este faptul ca  atunci cand ti-ai confruntat si transformat negativitatile din tine, nici nu mai ramane loc de a da cu piatra/de a judeca/condamna chiar daca ai fi indreptatit moral-intelectual s-o faci(nemaifiind ipocrit). Impulsul-reactie de a judeca/condamna este in sine o tensiune, iar Pacea care caracterizeaza un spatiu eliberat de tensiuni/negativitati nu poate sa se manifeste decat prin Compasiune si Smerenie, iar Intelepciunea experientei directe din infruntarea  propriului intuneric iti ofera intelegerea si acceptarea celorlati.

Dar sa revenim la citatul lui Gandhi...
Aici nu e vorba de vreo moralitate impusa/rigida ci de schimbarea/transformarea/alchimizarea mecanismelor interne egotice care umbresc manifestarile care vin din planul Sinelui caracterizate de bunatate, compasiune, putere, luciditate, acceptare...iar asta e posibil doar prin ACTIUNE...de aceea el invita la actiune prin citatul lui celebru.

Nicidecum Gandhi nu invita la pasivitate sau nonactiune in fata abuzurilor exterioare...ci chiar atitudinea care o promoveaza este o forma de ACTIUNE...pe care o vedem si in protestele pasnice care se intampla in toata lumea: tineri care canta si nu reactioneaza la abuzurile jandarmilor cu un efect de cele mai multe ori benefic. Filozofia lui Gandhi este foarte sanatoasa: nu poti opri violenta cu violenta, ura cu ura, dar o poti opri cu puterea si luciditatea unei Constiinte curate, sanatoase, corect calibrata in planul Divin al Fiintei.  

Citatul lui Gandhi nu-l aprob datorita notorietatii lui Gandhi sau il dezaprob datorita notorietatii lui Osho, ci il asimilez prin propria-mi experienta de viata. Nu acord autoritatea nimanui sa ma influenteze spunandu-mi ce-i bine si ce-i rau. Singura autoritate o acord (in fapt, fara sa am de ales) experientei si semnalelor pe care viata mi le ofera. Am vazut in viata mea ca atunci cand faceam doar teorie fara ca actiunile mele sa fie in concordanta cu predica mea, efectul era superficial sau deloc. In schimb atunci cand am reusit sa fac schimbari majore in mecanismele mele interne, cand am reusit sa desfac tensiunile/blocajele generatoare de negativitate lasand in loc un spatiu fluid, incarcat de Pace/luciditate/putere/echilibru/smerenie, atunci si cuvintele mele ajungeau unde trebuie. Sau chiar mai mult, nici nu trebuia sa mai rostesc ceva, doar prin simpla-mi prezenta vibrationala influentam decisiv in bine campurile cu care interactionam. De aceea adevarata schimbare se intampla la nivel vibrational si aceasta este posibila doar prin Actiune, nu prin vorbarie/analize/teori/observatii intelectuale, conceptuale nesfarsite si simandicoase despre Sine despre lume....
FII TU SCHIMBAREA=ACTIONEAZA CONFORM PLANULUI DIVIN de unde primim semnale, dar pe care, de obicei, il proiectam in exterior asteptand de la altii ce nici noi nu am insusit inca. Caci e mai usor sa vezi in altii limitarile si mizeriile decat sa te confrunti pe tine, sa-ti vezi si sa-ti accepti propriile limitari si mizerii...apoi sa faci ceva in privinta asta...adica sa treci la actiune. Aceasta este adevarata provocare a spiritualitatii.

Binteinteles ca se pot face atatea analize si interpretari cate minti sunt, dar Gandhi a zis un mare si un profund adevar intr-o forma simpla e drept, dar pe care orice om cu adevarat treaz il poate recunoaste.
Om treaz numesc pe acel om care a trecut prin propriul Iad, care si-a recunoscut si si-a confruntat demonii interiori si a inteles ce importanta este actiunea in schimbarea/alchimizarea mecanismelor generatoare de suferinta. Un om treaz intelege ca emite vibratii prin CEEA CE ESTE si ca nivelul de informatie care-l transmite si care influenteaza campul colectiv este infinit mai vast la nivelul vibrational decat ce poate sa transmita prin analize verbal-mentale sau actiuni superficiale care nu sunt in concordanta cu adevarul interior (mental-emotional). Iar vibratii inalte nu se pot emite CA VREM, ca ne impunem o gandire pozitiva , ci doar prin desfacerea nodurilor/tensiunilor energetice care blocheaza alimentarea intregului sistem fizic si mental cu energie vitala...si deci care blocheaza expandarea Contiintei.

Fii tu schimbarea care vrei s-o vezi in lume = renuntarea la ipocrizie, alchimizarea plumbului Inconstientei in aurul Constientei prin trecerea la actiune, schimbarea campului morfic al constiintei colective prin transformarea vibratiei care caraterizeaza campul individual.